Doar 161 din cei 450 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au ales posturi la sate
Salarii prea mici, condiţii de viaţă şi de muncă jalnice. Iată principalele motive pentru care tot mai mulţi absolvenţi de medicină refuză posturile de la sate.
Medicii tineri refuză să muncească la ţară, pentru că de la autorităţile centrale primesc doar vorbe, iar de la cele locale - mai nimic. Pe scurt, nevoile lor înseamnă: locuinţă, bani pentru lumină şi încălzire, cabinete medicale cu dotări corespunzătoare. Aşa se explică de ce acum cele mai multe locuri de muncă vacante pentru tinerii cu studii superioare sunt cele pentru medici şi asistenţi medicali. Mai exact, sunt 332 de asemenea posturi neocupate. Potrivit Ministerului Sănătăţii, salariul mediu al unui doctor ajunge la 4 mii de lei, eventual 4 mii 500 pentru un medic de familie. Însă datele Biroului Naţional de Statistică arată salarii de 2 mii 800 de lei.
Anul acesta au absolvit Universitatea de Medicină 450 de tineri. Doar 161 dintre ei au ales posturi în localităţile rurale.
Spitalul Raional din Străşeni se află la doar 25 de km de Capitală, dar nici aici organigrama nu este completă.
În acest an, nici un tânăr specialist, care a absolvit universitatea de medicină nu a venit să lucreze la spitalul din raionul Străşeni. Medicii spun că tinerii nu vor să muncească pentru că salariile sunt mici şi echipamentul învechit.
În spitalul din raionul Străşeni muncesc acum 66 de medici şi 136 de asistente medicale.