Numărul oamenilor care au murit în Haiti din cauza holerei a ajuns la peste 1.250
Numărul oamenilor care au murit în Haiti din cauza holerei a ajuns la peste 1.250. Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că bilanţul va creşte foarte rapid în următoarea perioadă, deoarece situaţia devine extrem de gravă.
Zilnic în capitala Port-au-Prince sunt internaţi la spital cel puţin 70 de oameni care au contractat boala. Între timp, numărul bolnavilor de holeră din spitale a ajuns la aproape 21.000, iar cifra celor contaminaţi - la aproximativ 53.000. Potrivit estimărilor făcute de medici, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu holeră ar putea creşte în următoarele luni cu cîteva sute de mii. ONU a atras atenţia comunităţii internaţionale că în Haiti a ajuns doar 10 la sută din sprijinul financiar internaţional necesar, estimat la 164 de milioane de dolari. În acelaşi timp, protestele violente împotriva trupelor ONU îngreunează operaţiunile de ajutorare în zonă. Haitienii acuză reprezentanţii Naţiunilor Unite din Nepal că au adus vibrionul holeric în ţară. Pe fondul acestei situaţii dramatice, statul caraibian se pregăteşte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale de duminică. După cutremurul devastator din 12 ianuarie, soldat cu moartea a 300.000 de oameni, Haiti a devenit cel mai sărac stat din cele două Americi.