Croaţia devine cel de-al 28-lea stat al Uniunii Europene. Evenimentul va fi marcat cu focuri de artificii
Croaţia va deveni, de la 1 iulie, cel de-al 28-lea stat al Uniunii Europene, după un parcurs ce a durat opt ani. Pentru a marca momentul oficial al integrării, croaţii au anunţat o ceremonie cu focuri de artificii, la miezul nopţii, în centrul istoric al capitalei Zagreb. La evenimentul vor fi prezenţi mai mulţi lideri europeni.
Printre cei mai aşteptaţi oficiali ai Uniunii Europene sunt cancelarul german Angela Merkel, care a anunţat însă, la Bruxelles, că nu poate ajunge din cauza programului încărcat. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, precum şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au confirmat prezenţa.
Alături de ei, la eveniment vor veni premierii Poloniei, Austriei, Belgiei, Ungariei, Letoniei, Slovaciei şi Maltei. De asemenea, sunt aşteptaţi preşedinţii Greciei, Italiei, Lituaniei, Ciprului, Cehiei şi Sloveniei. România va fi reprezentată de premierul Victor Ponta.
Pentru sărbătorirea celui mai important moment din istoria sa, de 22 de ani ca stat independent, Croaţia va aloca 700 de mii de euro.