De azi, îţi pot transfera numărul în altă reţea. Ce vor păţi operatorii care nu se vor conforma regulilor
Veşti bune pentru persoanele care vor să-şi schimbe operatorul de telefonie mobilă, dar în acelaşi timp, să-şi păstreze numărul de telefon. De astăzi, acest serviciu este pus în practică de către toţi operatorii. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei.
Astfel, persoanele care vor să-şi transfere numărul în altă reţea trebuie să scrie o cerere către furnizorul pe care l-au ales. Iar confirmarea poate dura de la 5 până la 30 de zile. În cazul în care termenul va fi depăşit, furnizorul de telefonie va plăti clientului o amendă de 100 de lei pentru fiecare zi de reţinere, iar dacă numărul va fi portat din greşeală, furnizorul va achita o amendă de 1.000 de lei.
De la 31 iulie, şi abonaţii la telefonie fixă din vor putea păstra numărul, dacă decid să treacă la alt operator.
- Avem mai multe telefoane mobile decât locuitori, iar fiecare al doilea moldovean este internaut
- Telefonia fixă, în scădere. Telefonia mobilă îi ia locul, cu vânzări de 800.000.000 de lei de la începutul anului
- Transferarea numărului telefonic de la un operator la altul, accesibilă din 1 iulie. Află cum este posibil