Locuitorii Capitalei pot decide singuri culoarea noilor troleibuze
Culoarea noilor troleibuze din Chişinău poate fi aleasă chiar de locuitorii Capitalei. Iniţiativa a fost lansată, astăzi, de oficialii Primăriei.
Oamenii pot să-şi spună părerea la adresa [email protected], pe site-ul Primăriei www.chisinau.md, la rubrica comentarii sau telefonic, sunând la numărul 20-17-08. Doritorii se pot pronunţa până pe 5 decembrie, iar Primăria le va examina propunerile până pe 10 decembrie. Varianta finală de culoare pentru cele 102 troliebuze va fi comunicată producătorului, respectiv firmei „Bel-komun-mash”, din Belarus.
Primele troliebuze noi ar trebui să ajungă la Chişinău în luna februarie, iar restul, în alte trei etape, spre sfârşitul anului viitor. Proiectul costă 14 milioane de euro, iar banii au fost împrumutaţi de la BERD, BEI şi Uniunea Europeană.
Pe străzile Capitalei circulă acum 260 de troleibuze, dintre care 200 sunt foarte vechi.