Spania a câştigat Campionatul European de baschet feminin
Spania e noua Campioană Europeană la baschet feminin, după o finală cu emoţii. Ibericele au învins Franţa la un punct diferenţă şi şi-au trecut în palmares cel de-al doilea trofeu continental.
Ibericele au avut un parcurs impecabil până în ultimul act, cu 8 victorii consecutive, iar finala le-a pus faţă în faţă cu selecţionata gazdă, Franţa.
Baschetbalistele spaniole au fost mai bune în primul sfert şi s-au impus la o diferenţă de 9 puncte. Franţuzoiacele au revenit puternic în următoarele sferturi, însă n-au avut noroc. Spania a câştigat aurul european, la doar un punct diferenţă, scor 70-69, şi le-a egalat pe gazde la numărul de trofee continentale cucerite: două.
Finala mică a fost câştigată de Turcia, care s-a impus cu 92-71 în faţa Serbiei.