Competiţie inedită în Marea Britanie: A fost organizat Campionatul Mondial la Aruncat Ouă
Există un sport în lume în care este nevoie nu doar de putere, dar şi de fineţe. Şi asta deoarece participanţii se întrec la aruncat ouă. În Marea Britanie s-a desfăşurat un campionat mondial dedicat acestui sport neobişnuit. Participanţii au aflat, cu preţul a câtorva sute de ouă stricate, că cei mai buni la aruncat ouă sunt englezii.
Federaţia Internaţională de Aruncat cu Ouă a stabilit regulile competiţiei. Echipele participante sunt formate din câte doi participanţi. Unul aruncă ouăle, iar celălalt trebuie să le prindă. Mai există şi probe cu aruncarea ouălor la ţintă, precum şi catapultarea acestora.
"Unii oameni spun că aruncatul cu ouă nu este un sport, dar nu este adevărat. Nu e ca aruncatul suliţei unde participantul doar aruncă un băţ ascuţit. Aici trebuie să arunci ouă pe diferite distanţe şi trebuie să le prinzi fără să le strici", ma spus preşedintele Federaţiei Internaţionale de Aruncat Ouă.
Totuşi, cea mai atractivă probă din cadrul campionatului este etapa celebrei rulete ruseşti. Participanţii au de ales unul dintre cele şase ouă pregătite, pe care trebuie să şi-l spargă în cap. Cinci sunt fierte, iar unul este crud.
Campionatul mondial de aruncat cu ouă se desfăşoară anual în Marea Britanie şi are din ce în ce mai mulţi adepţi.