Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" a primit trofeul de recunoaştere managerială şi de calitate
Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" a obţinut trofeul de recunoaştere managerială şi de calitate, la Londra. Despre aceasta a anunţat directorul teatrului, Valeria Şeican.
"După patru patru ani de când a venit o nouă echipă managerială în cadrul acestei instituţii, succesele noastre au fost apreciate în străinătate. În noiembrie, am primit trofeul pentru performanţe manageriale şi de calitate. TNOB a fost decorat cu acest splendid trofeu pentru produsul inedit pe care îl facem aici. Este un succes al Republicii Moldova", a declarat Şeican în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat realizările din timpul stagiunii 2012-2013.
Potrivit directorului, această stagiune a fost una de success. "A fost o stagiune de succes, responsabilă şi cu o amprentă deosebită, deoarece a fost prima stagiune teatrală în lipsa Mariei Bieşu. Ne bucură foarte mult faptul că în decursul acestei stagiuni am dat premiere noi, premiere frumoase. A fost o stagiune când ne-am lărgit geografia prietenilor", a adăugat aceasta.
De asemenea, Valeria Şeican a menţionat că în ultimii patru ani, în echipa teatrului au intrat peste 170 de tineri. "Sunt nume noi care au apărut în această echipă şi care deja strălucesc departe de hotarele ţării noastre", a spus Şeican.
În altă ordine de idei, directoarea TNOB a menţionat că pregătirile pentru festivalul Maria Bieşu este pe ultima sută de metri. Potrivit acesteia, la festival va veni Teatrul Bokovski din Moscova în intregime. De asemenea, va veni şi Teatrul de Operă şi Balet din Doneţk, cu un spectacol de balet în premieră.
Pentru prima dată, festivalul va avea loc în aer liber, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet.
- Muzică bună, atmosferă rafinată şi momente artistice de excepţie, aseară, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet VIDEO
- In memoriam Mariei Bieşu. Una dintre cele mai cunoscute compoziţii muzicale este interpretată, ÎN PREMIERĂ, în Moldova
- Spectacol de zile mari în memoria Mariei Bieşu. Spectatorii au avut parte de o surpriză inedită (VIDEO)