Pasiunea îi aduce profit. Un moldovean a transformat chipurile unor celebrităţi în caricaturi şi le-a expus la Strasbourg
Dacă în Europa caricaturistica este o artă satirică foarte solicitată, în Republica Moldova aceasta abia începe să fie răspândită. Cel care a adus Moldovei o viziune nouă, satirică prin caricaturizare este Alexadru Plăcintă, moldoveanul care aduce prin lucrările sale voia bună în monotonia de zi cu zi, scrie Zumi.md.
După ce a fost ceva timp peste hotare, Alexadru a ales să revină în ţară şi să înceapă o activitate care nu îi garanta un succes.
"Am fost motivat să încep activitatea şi afacerea în domeniul caricaturii din momentul când m-am întors de peste hotare şi am văzut că toată lumea e posomorâtă şi supărată", spune Alexandru.
Deşi nu a fost uşor de a dezvolta această artă departe de limitele unui hobby, tânărul în vârstă de 32 de ani a îndrăznit să extindă caricaturistica la nivel de afacere.
Iniţial, acesta îşi dezvolta activitatea într-un simplu oficiu, însă solicitările necontenite din alte regiuni ale ţării l-a determinat să împărtăşească pentru un public mai larg pasiunea sa faţă de artă şi să creeze site-ul Caricatura.md.
Caricaturistul moldovean s-a remarcat prin lucrările sale inedite şi în străinătate. Acesta a avut un şir de expoziţii de caricatură la Consiliul Europei la Strasbourg.
Citiţi continuarea articolului pe Zumi.md.