Situaţia economică din Egipt se agravează: Mai multe fabrici şi uzine au fost închise
În timp ce protestele nu contenesc, situaţia economică din Egipt se agravează. Asta deoarece mai multe fabrici şi uzine au fost închise de teama violenţelor sau pentru că muncitorii s-au alăturat demonstraţiilor. Mai mult, autorităţile au hotărât să întrerupă activitatea băncilor înaintea expirării ultimatumului dat de armată.
Mai mulţi oameni de afaceri au preferat să pună lacăt la uşile companiilor pe care le conduc şi să urmărească protestele de acasă decât să rişte în aceste vremuri zbuciumate.
"Toţi au pierdut mulţi bani. Au fost anulate contracte, în special cele ale companiilor mici şi mijlocii. Suntem foarte afectaţi", a spus femeia de afaceri Nancy Maghraby.
Turismul, principala sursă de venituri, a primit cea mai puternică lovitură, după ce peste 60 la sută dintre rezervările de la hoteluri au fost anulate în ultimele zile. Mulţi oameni de afaceri cred că manifestaţiile de amploare nu trebuie tolerate, pentru că au un impact negativ asupra economiei.
"Cererile neconstituţionale ale opoziţiei îi vor îndepărta pe investitori. Dacă oamenii de la putere sunt schimbaţi în fiecare an, atunci în Egipt nu va fi stabilitate niciodată", a declarat proprietarul unei companii comerciale Ismael Abdullah.
Banca Centrală a Egiptului a decis închiderea instituţiilor financiare, iar valoarea acţiunilor la Bursa de la Cairo a scăzut cu aproape 2 la sută. Astfel, pentru mediul de afaceri, următoarele zile sunt considerate cele mai importante din istoria recentă a Egiptului.