Schuebel, la o şcoală de vară împreună cu elevi din stânga Nistrului. Oficialul a încurajat cooperarea oamenilor de pe ambele maluri
Pentru prima dată, pe parcursul acestui an, 70 de elevi din regiunea transnistreană au fost ajutaţi să creeze bloguri pentru şcolile în care studiază. În aşa fel, elevii şi-au putut exersa abilităţile de jurnalist. Recent, elevii s-au întrunit la o şcoală de vară pentru a demonstra rezultatele obţinute şi a face schimb de experienţă.
Participanţii au menţionat că asemenea seminare sunt extrem de utile, ajutându-i să se implice şi să comunice mai activ despre viaţa şcolii şi a comunităţii lor. De asemenea, aceştia au declarat că au învăţat regulile de scriere pentru media online.
Instruirea tinerilor bloggeri este o parte a unui proiect realizat în vederea dezvoltării mass-media din regiunea transnistreană de către Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Centrul Media şi organizaţia Stels-Tera din Tiraspol, cu asistenţa Programului PNUD-UE „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
La eveniment a participat şi Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, potrivit căruia asemenea proiecte ajută organizaţiile societăţii civile şi tinerii să contribuie la dezvoltarea mijloacelor de informare în masă independente şi profesioniste. "Programul de susţinere a măsurilor de promovare a încrederii are drept scop încurajarea cooperării oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului, pentru a răspunde provocărilor care-i afectează în egală măsură, indiferent de locul în care locuiesc – Chişinău, Bender sau Zona de Securitate”, a declarat oficialul european.
În cadrul proiectului a mai fost realizat un studiu de evaluare a necesităţilor mass-media din stânga Nistrului. 20 de jurnalişti de pe ambele maluri ale Nistrului au fost instruiţi în domeniul multimedia şi au realizat în comun 10 produse media, pe care le-au publicat/difuzat pe unul sau mai multe canale media.
Programul “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” sprijină autorităţile publice locale, reprezentanţii sectorului asociativ, oamenii de afaceri şi alte părţi interesate de pe ambele maluri ale Nistrului să desfăşoare activităţi comune în cinci domenii-cheie: dezvoltarea afacerilor, dezvoltarea societăţii civile, renovarea infrastructurii sociale, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant.
Programul este implementat de PNUD Moldova în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,600,000 Euro, acordați de Uniunea Europeană (9,500,000 Euro) și PNUD Moldova (1,100,000Euro).
- După o pauză de 25 de ani, Eugen Doga revine cu mai multe concerte în stânga Nistrului
- Numărul elevilor din şcolile cu predare în limba română din Transnistria s-a redus cu aproape 4.000, în ultimii ani
- Şevciuk propune ca site-urile şi forumurile, blocate anterior, să fie înregistrate drept instituţii media