Armata din Egipt a anunţat că suspendă Constituţia
Armata egipteană a anunţat că suspendă Constituţia. Până la adoptarea unei noi Constituţii, Egiptul va fi condus de un guvern tehnocrat.
Imediat ce a expirat ultimatul armatei, forţele militare au preluat puterea în ţară. Presa notează că preşedintele islamist, Mohamed Mursi, este în arest la domiciliu şi are interdicţie de a călători.
Pe străzile din Cairo au apărut tancuri şi vehicule blindate. Presa menţionează că ministrul de Interne a permis utilizarea armelor, în cazul în care va fi nevoie pentru a apăra poporul de susţinătorii lui Mursi. Militarii au ocupat sediul televiziunii de stat de la Cairo, precum şi alte locaţii strategice din ţară.
Mai mulţi lideri ai forţelor armate s-au întrunit, astăzi, de urgenţă cu reprezentanţi ai grupurilor religioase, politicieni şi tineri. Înainte de expirarea ultimatumului, preşedinţia egipteană a difuzat un comunicat, în care a propus formarea unui guvern pentru salvare naţională.
Anterior, liderii militari au cerut preşedintelui ţării, Mohamed Mursi, să răspundă solicitărilor protestatarilor şi să ajungă la un acord cu opoziţia. Şeful statului a respins ultimatumul şi a spus că nu va demisiona. Violenţele au reizbucnit în Egipt la sfârşitul săptămânii trecute, când s-a împlinit un an de la alegerea lui Mursi la şefia ţării.