Record! Un german a reuşit să parcurgă un milion de kilometri cu o Skoda Fabia 1.9 TDI, fără reparaţii capitale
Un german a parcurs un milion de kilometri la bordul unei Skoda Fabia 1.9 TDI din anul 2000. Această valoare a fost atinsă în parcarea muzeului Skoda din Mlada Boleslav, scrie automarket.ro.
Proprietarul maşinii, a reuşit să parcurgă distanţa cu maşina sa fără reparaţii capitale. Germanul a achiziţionat autovehicolul în iulie 2000 şi a reuşit să-şi planifice călătoria spre Muzeul Skoda din Mlada Boleslav, Cehia, astfel încât să ajungă în parcarea instituţiei atunci când jurnalierul afişează 999.999 kilometri.
Peter Kirchhoff este extrem de încântat de faptul că a avut o singură problemă tehnică în cei 13 ani de posesie, care a fost cauzată de izolaţia unui cablu. Mai mult decât atât, maşina sa nu a avut niciodată probleme cu inspecţia tehnică şi încă are evacuarea originală.
Lista de piese originale, pe lângă motor, include transmisia şi ambreiajul, explică reprezentanţii service-ului pe care îl frecventează Kirchhoff. Secretul său, spune germanul, este întreţinerea temeinică, fără de care maşina nu ar fi supravieţuit în aceeaşi stare şi nu ar fi obţinut un rulaj atât de mare. Recordul său nu îl impresionează, Kirchhoff dorind să-şi păstreze maşina până la apariţia următoarei generaţii a lui Skoda Fabia, pe care intenţionează să o cumpere.
Kilometrajul Fabiei sale s-a oprit la 999.999, spune Kirchhoff, dar acesta promite să ţină evidenţa rulajului cu ajutorul jurnalierului, pe care a reuşit să-l reseteze astfel încât să afişeze 9999 kilometri la sosirea în parcarea Muzeului Skoda din Mlada Boleslav.
Germanul intenţionează să-şi doneze maşina actuală Muzeului Skoda, pentru ca aceasta să fie expusă drept mărturie a fiabilităţii şi rezistenţei sale.