Conducerea Direcţiei pentru siguranţa alimentelor din Soroca: Animalele din Vădeni urmau a fi vaccinate încă în martie
foto: www.anunturi.ro
canal tv
Animalele din satul Vădeni urmau a fi vaccinate încă în luna martie. O spune conducerea Direcţiei pentru siguranţa alimentelor din Soroca. Nu s-a întâmplat, însă, din lipsă de vaccinuri la nivel naţional.
Acestea nu pot fi procurate din cauza unui litigiu între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi firma care a câştigat licitaţia de livrare a vaccinurilor. Locuitorii din Vădeni sunt nemulţumiţi că le-a fost pusă în pericol atât viaţa lor, cât şi a animalelor.
Astăzi, echipa de medici care a efectuat procedura de imunizare a primit 3 mii de vaccinuri din stocul destinat situaţiilor excepţionale.
Publika.md aminteşte că trei persoane au fost infectate cu antrax, la o fermă din satul Vădeni, raionul Soroca. Este vorba de proprietarul fermei, feciorul acestuia şi un angajat, care au participat la sacrificarea unei vaci bolnave.