Oficial! Prinţul Harry a primit titlul de şef de echipaj pe elicoptere Apache
Embed:
Este oficial. Prinţul Harry al Marii Britanii a primit titlul de şef de echipaj pe elicoptere Apache. Potrivit Ministerului Apărării, el a susţinut cu brio testul, care a durat şase ore. În cadrul acestuia, el a efectuat mai multe zboruri demonstrative deasupra ţării.
Nepotul reginei Elizabeta a II-a, cunoscut drept Căpitanul Wales, s-a pregătit timp de trei ani pentru această realizare. Anterior, Harry a participat la operaţiuni militare în străinătate, în calitate de pilot secund. Al treilea în succesiunea la tron, prinţul s-a întors în luna ianuarie acasă, după ce a participat la operaţiunile forţelor internaţionale din Afganistan.