Reportaj CNN despre cele două persoane care au decedat în tragedia aviatică de pe aeroportul San Francisco
Vacanţa în Statele Unite pentru două eleve din China a avut un final neaşteptat. Este vorba despre cele două adolescente care au decedat în tragedia aviatică de pe aeroportul San Francisco. Una dintre adolescente ar fi supravieţuit accidentului, dar a fost lovită şi ucisă, ulterior, de maşina unei echipe de intervenţie.
Fetele, în vârstă de doar 16 ani, urmau să ajungă la o tabără de vară din California, înainte ca avionul în care se aflau să rateze aterizarea şi să ia foc. Adolescentele au făcut un drum lung, tocmai din estul Chinei ca să înveţe limba engleză şi cultura americană. Acest program a costat 5.000 de dolari. Vestea că elevele au decedat a întristat membrii bisericii de pe teritoriul taberei, care au oficiat o slubă în memoria lor.
Cele două fete făceau parte dintr-un grup de 70 de studenţi şi profesori din China. În urma tragediei, supravieţuitorii au renunţat la vacanţă şi au decis să se întoarcă acasă.
Cadavrele victimelor au fost găsite în afara epavei aeronavei de tip Boeing-777. Potrivit autorităţilor, există probabilitatea ca una dintre fete să fi fost ucisă de maşina pompierilor sau ambulanţă, care s-au grăbit la locul accidentului. Alte peste 180 de persoane au fost rănite. 103 din cei peste 300 de oameni aflaţi la bord au scăpat nevătămaţi.