Celebra actriţă Sophia Loren revine pe marile ecrane, după o pauză de nouă ani
Embed:
Celebra actriţă Sophia Loren revine pe marile ecrane, după o pauză de nouă ani. Starul italian, de 78 de ani, va juca rolul principal în pelicula "The Human Voice", realizată de fiul ei, Edoardo Ponti.
Filmul este bazat pe o piesă cu un singur personaj, scrisă de artistul francez Jean Cocteau. Filmările vor avea loc în Italia şi vor începe în această lună. Sophia Loren a jucat şi în producţia de debut a fiului său, "Between Strangers", din anul 2002.
Actriţa nu a mai avut un rol important de la comedia "Too Much Romance", care a apărut pe marile ecrane în 2004. Simbol al cinematografiei italiene, actriţa a fost recompensată cu două premii Oscar, dintre care unul i-a fost oferit pentru întreaga carieră.
- Pelicula "Wolverine" conduce box office-ul din SUA şi Canada, cu încasări de 55 de milioane de dolari în weekendul trecut
- Pregătirile pentru serialul despre Hillary Clinton, în toi. Cine va interpreta rolul fostei prime doamne a SUA
- Indianca Aishwarya Rai revine pe marile ecrane, după naşterea fiicei sale
- Celebra actriţă italiană Sophia Loren împlineşte 80 de ani