Creierul uman ar putea fi atacat de hackeri. Aceştia vor fi în stare să citească gândurile şi să implanteze altele noi
Creierul uman ar putea fi atacat de hackeri. Asta în condiţiile în care tehnologia le permite deja cercetătorilor să ne citească gândurile sau să implanteze altele noi, transmite yoda.ro.
Potrivit sursei, cititul gândurilor nu necesită întotdeauna accesul la o tehnologie avansată. Psihologul american Mark Salem suştine că poate descifra la ce se gândeşte o persoană, doar fiind atent la micile gesturi din limbajul corpului. "O încruntare a muşchilor nasului poate însemna că persoana respectivă minte, dar este foarte probabil ca persoana respectivă să aibă nevoie doar să se scarpine", a declarat Salem.
Cu un mic ajutor din partea tehnologiei, creierul uman poate fi "citit" ca o carte deschisă. Inventatorul şi neurologul Philip Low a dezvoltat un monitor portabil numit iBrain, care poate detecta activitatea cerebrală de la suprafaţa scalpului. Cu ajutorul acestui dispozitiv, pacienţii aflaţi în stare vegetativă, dar care au încă activitate cerebrală, pot comunica cu cei din jur prin intermediul gândurilor.
Neurologul Jack Gallant de la Universitatea Berkley din California a descoperit o nouă metodă de a citi gândurile, pe care le traduce apoi în engleză. Cercetătorul a început deja întocmirea unui „dicţionar” care descifrează creierul uman, transpunând activitatea cerebrală în cuvinte şi imagini.
Psihologul Ilana Hairston, de la The Academic College of Tel-Aviv Yaffo din Israel, susţine că a reuşit să implanteze o serie de gânduri în creierul unor pacienţi. Aceasta s-a folosit de o nouă tehnică, utilizând diferite mirosuri pentru a asocia în mintea pacienţilor anumite imagini sau senzaţii.
Prin urmare, cercetătorii susţin că, având în vedere progresul rapid, în viitorul apropiat, hackerii ne-ar putea ataca creierul fără ca noi să ne dăm seama.