Inspector superior din cadrul Biroului de Examinare şi Evidenţă a Transportului din Ungheni, pe banca ACUZAŢILOR
Un inspector superior din cadrul Biroului de Examinare şi Evidenţă a Transportului din Ungheni a fost deferit justiţiei, fiind acuzat de trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut de la un cetăţean 200 de euro pentru a-i garanta că va primi permis de conducere, indiferent de rezultatale examenului de calificare auto.
Bărbatul este acuzat de procurori că ar fi promis cetăţeanului, în schimbul sumei de bani, că va organiza susţinerea cu succes a examenului de calificare auto şi eliberarea permisului de conducere de categoria „B”. Inspectorul l-a asigurat că banii urmează a fi transmişi şefului său, care era şi Preşedinte al Comisiei de examinare teritorială.
Pe 21 mai curent, funcţionarul a fost reţinut în flagrant, imediat după primirea banilor, chiar în biroul său de serviciu. La demersul procurorilor, acesta a fost suspendat provizoriu din funcţie, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.