(VIDEO) Voronin atacă jurnaliştii: O să te duci la fermă să mulgi vaca, ori în Italia să lucrezi deridicatoare
Liderul comuniştilor îşi varsă frustrarea pe jurnalişti. După ce au căzut ambele moţiuni depuse de PCRM, iar miniştrii Apărării şi Educaţiei şi-au păstrat funcţiile, Vladimir Voronin s-a năpustit asupra presei care-l aştepta la ieşirea din sala de şedinţe.
"-Mâine o să veniţi la şedinţa Parlamentului? - Asta nu-i treaba ta", aspus Voronin.
"-Domnule Voronin, cum comentaţi incidentul din Armenia cu implicarea doamnei Grigoriu? Dumneavoastră eraţi la guvernare când a fost numită ea avocat parlamentar? - De unde aiureşti tu chestiile astea? Nu ţin minte. Eu nu mă ocupam de numirea avocaţilor parlamentari", a precizat liderul PCRM.
Supărat de decizile din Parlament, Vladimir Voronin a mai declarat: "Voi când o să vă aşezaţi în mod serios să vă pregătiţi de profesia de care vă ocupaţi? Ori ţie îţi e totuna. O să te duci la fermă să mulgi vaca, sau să umbli cu microfonul. Ori o să te duci în Italia să lucreze deridicatoare, undeva".
Întrebat unde va merge în vacanţă, liderul Partidului Comuniştilor a spus: "Unde o să vreau, acolo o să mă merg. Nu e treaba ta".
Nu este prima dată când Voronin atacă presa, instituţie, care potrivit sondajelor este devansată doar de Biserică la capitolul credibilitate.
- Voronin, cu sabia în mână la monumentul revoluţionarului Grigore Cotovschi FOTO/VIDEO
- De astăzi, transportatorii, jurnaliştii şi rudele cetăţenilor UE pot obţine mai uşor vize pentru statele europene
- Voronin se ia din nou de Băsescu: Cine l-a invitat la Chişinău pe acest om, care este beat şi nu ştie ce face