Rusia, dată în judecată de UE din cauza unei taxe pentru maşini
UE a deschis primul proces de până acum împotriva Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), contestând o taxă de reciclare impusă pentru autovehiculele importate, scrie promotor.ro.
Potrivit legislaţiei din Rusia, pentru autovehiculele importate trebuie plătită o taxă începând de la 420 de euro, care să acopere viitoarele costuri cu reciclarea, scrie Financial Times. Oficialii UE susţin că prin această taxă se acordă un avantaj incorect industriei auto interne, sub masca unei măsuri de protejare a mediului.
UE a deschis cazul la OMC după aproape un an de sesizări transmise Rusiei, inclusiv un avertisment dur în decembrie al comisarului pentru comerţ al blocului comunitar, Karel De Gucht.
Rusia a aderat la OMC în august anul trecut, după aproape două decenii de negocieri, însă doar după câteva zile de la intrarea în OMC Moscova a introdus taxa de reciclare.