Business moldovenesc. A ocolit posturile vamale pentru a introduce ilegal în ţară marfă în valoare de un milion de lei (VIDEO)
Un bărbat din oraşul Comrat a încercat să treacă ilegal în ţară marfă de contrabandă în proporţii deosebit de mari. Ulterior, aceasta urma să fie pusă în circulaţie liberă pe pieţele Republicii Moldova. Planurile bărbatului, însă, au fost date peste cap de către colaboratorii vamali.
Astfel, în noaptea de 10 iulie, în jurul orelor 21:40, în satul Tvardiţa, raionul Ciadîr-Lunga, a fost reţinut în flagrant un mijloc de transport de model "Ford Tranzit", condus de un cetăţean în vârstă de 40 ani, originar din or. Comrat, care transporta ilegal marfă de larg consum.
În compartimentul marfar al acestuia au fost depistate articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetică, lenjerie, materie primă pentru confecţionarea lenjeriilor de pat, parfumerie, piese pentru biciclete, obiecte de uz casnic, piese agricole, precum şi alte accesorii, valoarea estimativă pe piaţă fiind de circa un milion lei.
În cadrul investigaţiilor preliminare, conducătorul auto nu deţinea niciun act de provenienţă a mărfii. Lotul de marfă de larg consum a fost procurat de la „Piaţa Km7", regiunea Odessa, Ucraina.
Potrivit Serviciului Vamal, bărbatul riscă o amendă de până la 20 mii lei sau închisoare de până la 10 ani.
- Şapte tone de carne de pui fără acte de provenienţă, ascunse într-un camion care transporta cartofi
- Marfă în valoare de peste 250 de mii de lei, confiscată de poliţişti. Vezi ce au descoperit oamenii legii în două maşini VIDEO
- Mărfuri de contrabandă, în valoare de peste 80 de mii de lei, urmau să fie vândute în pieţele din ţară