Accidentul aviatic din San Francisco, învăluit de MISTER. Unul dintre piloţi a fost orbit de o lumină necunoscută
Ancheta în cazul tragediei aviatice de la San Francisco a stabilit că unul dintre piloţi a fost orbit de o lumină puternică în momentul aterizării. Încă nu este clar care a fost sursa acestei lumini şi dacă aceasta a fost cauza producerii accidentului.
"Pilotul a declarat, pentru autorităţile coreene, că a fost o lumină puternică ce l-a orbit temporar, înainte de aterizare. Trebuie să înţelegem exact ce a fost asta", a declarat anchetatorul Deborah Hersman.
De asemenea, agenţia americană pentru siguranţa transporturilor a dezvăluit că prima măsură a piloţilor, chiar după prăbuşire, a fost să nu evacueze imediat avionul, ci să ceară pasagerilor să rămână pe locuri. Evacuarea a început atunci când una dintre însoţitoarele de bord a văzut incendiul. Prima ieşire a fost deschisă la un minut şi jumătate după prăbuşire, iar prima autospecială a pompierilor a ajuns la două minute după accident.
Două persoane au murit în accident, iar alte 182 au fost rănite, după ce un avion s-a prăbuşit la aterizare, sâmbătă, pe aeroportul din San Francisco.
Externe