Creştinii ortodocşi de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe apostolii Petru şi Pavel
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cele două personaje ale istoriei religioase sunt simboluri ale credinţei şi ale sacrificiilor supreme. În această zi se încheie postul, iar în bisericile din ţară sunt oficiate slujbe speciale.
Enoriaşii spun că, după slujba divină, vor sărbători în familie, cu cei dragi.
"Să felicităm pe toţi azi cu hramul Sf. Petru şi Pavel. Să fim sănătoşi şi să petrecem cu sănătate, noroc şi bucurie", a spus o femeie.
"E o sărbătoare foarte mare şi ne bucurăm că am ajuns până la ziua de azi. Este sărbătoare foarte mare", a spus o altă femeie.
"Aşa e tradiţia, am apucat de la părinţi. Am venit să punem şi nişte lumânări", a spus un bărbat.
"Am aprins o lumânărică, m-am închinat", a spus un alt bărbat.
"Este sfântul Petru şi Pavel. Este hramul casei noastre şi cinstim cu sfinţenie această sărbătoare", a spus o femeie.
Potrivit învăţăturii ortodoxe, Petru şi Pavel erau "căpetenii ale apostolilor" în cadrul soborului care conducea comunitatea evanghelică. Sfinţii au o sărbătoare comună pentru că au murit în aceeaşi zi, ca martiri. Viaţa şi activitatea lor misionară, ca şi minunile săvârşite de ei, sunt descrise în Noul Testament sau Faptele Apostolilor.
Petru este unul dintre primii discipoli ai lui Hristos şi a devenit simbolul ierarhiei bisericeşti, a ordinii şi disciplinei. Iar sfântul Pavel este considerat un simbol al creştinătăţii "libere", care trăieşte în spiritul credinţei şi nu în baza canoanelor şi regulilor.
Potrivit Întreprinderii de Stat Registru, numele Petru este purtat în ţara noastră de aproape 27 de mii de persoane, iar numele Pavel de 20.500 de persoane.