Elevii Liceului "Dacia" din Chişinău au donat zeci de cărţi în cadrul campaniei Publika TV
Embed:
canal tv
În fiecare zi, la sediul Publika TV vin zeci de oameni care aduc cărţi pentru copiii care vor să citească. Astăzi, şi elevii unui liceu din Chişinău au donat mai multe volume în cadrul campaniei "Dăruieşte o poveste".
Elevii Liceului "Dacia" spun că Publika TV i-a inspirat şi pe ei să organizeze o acţiune similară în cadrul şcolii. Liceenii au colectat aproape 100 de cărţi.
Profesorii spun că această campanie îi învaţă pe copii să fie mai buni, să dăruiască şi să nu fie indiferenţi faţă de problemele celor din jur.
Cărţile pot fi aduse la sediul Publika TV, pe strada Ghioceilor 1, sau trimise gratuit prin poştă.