Directorul ANRE şi vicepreşedintele Curţii de Conturi ar putea fi ELIBERAŢI DIN FUNCŢII
Directorul Agenţiei pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, şi vicepreşedintele Curţii de Conturi, Tudor Şoitu, ar putea fi eliberaţi din funcţii. Potrivit liderului PL, Mihai Ghimpu, demersul în acest sens a venit din partea preşedintelui Parlamentului, Igor Corman.
„S-a încheiat şedinţa comisiei juridice şi dacă dimineaţa nu au propus în ordinea de zi, au făcut mai şmechereşte, când e mai obosită lumea, când nu toţi aud. Mă gândeam că o să lase pe la orele 23.00, 24.00, dar ei au decis la 17.00. Este vorba despre eliberarea din funcţie a directorului ANRE, Victor Parlicov, şi a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, Tudor Şoitu”, a declarat Mihai Ghimpu.
Liderul PL spune că a cerut explicaţii de la Comisia juridică în acest sens. “Am rugat, spuneţi argumentul. Singurul lucru pe care l-am auzit este că a fost demersul preşedintelui Parlamentului, cu trimitere la legea cu privire la demnitarul public. Ei au mandat inamovibil. Putem admite că şeful Legislativului poate înlocui legea? Sunt condiţii speciale în care pot fi făcute eliberările din funcţie”, a precizat Ghimpu.
Victor Parlicov urmează a fi înlocuit cu Sergiu Ciobanu, actualul viceministru al Economiei.