Accident teribil lângă Moscova! Un camion a lovit un autobuz. Cel puţin 18 persoane au murit pe loc
Cel puţin 18 persoane, printre care şi un copil, şi-au pierdut viaţa în urma unui grav accident rutier în Rusia. În total, au avut de suferit 61 de oameni. Mai multe despre acest subiect ştie Irina Căliman.
Tragedia s-a produs în regiunea Moscovei, după ce un camion lovit un autobuz în care erau 41 de persoane. Impactul a fost atât de puternic, încât autocarul s-a rupt în două.
La faţa locului s-au deplasat mai multe elicoptere şi peste 30 de ambulanţe pentru a transporta răniţii. 25 de persoane au fost spitalizate, dintre care 15 sunt în stare gravă. Zeci de persoane au primit îngrijiri medicale pe loc.
Potrivit primelor informaţii, vinovat de accident s-ar face şoferul camionului, care a ieşit de pe un drum secundar fără să cedeze trecerea. Martorii susţin că acesta conducea cu exces de viteză.
Familiile victimelor vor primi compensaţii în valoare de două milioane de ruble. Autorităţile ruse au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii tragediei.