Peste un milion de mijloace de transport şi peste şase milioane de pasageri au traversat frontiera țării în acest an
În primele şase luni ale anului, la frontiera de stat au fost înregistrate peste 6 milioane de pasageri care au traversat frontiera țării şi mai mult de un milion de traversări ale mijloace de transport.
Astfel, cea mai tranzitată frontiera a fost cea cu Ucraina, unde au fost înregistrate 4.177.396 traversări persoane, iar cele mai active puncte de trecere au fost Otaci - 1.406.134, urmat de Vălcineț cu 558 mii și Palanca – peste 350 mii.
Frontiera cu România a fost traversată de 1.949.604 ori, cel mai mare număr de treceri persoane a fost semnalat în punctele de trecere Leușeni – 664 mii, Giurgiulești - aproximativ 461 mii și Sculeni - mai mult de 442 mii.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, traficul de persoane care au tranzitat punctele de frontieră a înregistrat o ușoară creștere, cu aproximativ 3%, în comparație cu primul semestru al anului trecut.