Mohamed Mursi, acuzat de spionaj şi incitare la violenţe. Mai multe plângeri au ajuns la poliţie
Procuratura de la Cairo va investiga acuzaţiile de spionaj şi incitare la violenţe aduse fostului preşedinte al Egiptului Mohamed Mursi. Asta după ce mai multe plângeri în acest sens au fost depuse la instituţie.
Mursi este acuzat şi de daune provocate economiei ţării. Totodată, pentru aceleaşi acuzaţii, vor fi cercetaţi penal şi opt membri ai Frăţiei Musulmane .
Procurorii nu au precizat, însă, cine stă în spatele acestor plângeri. Între timp, susţinătorii preşedintelui demis au anunţat că nu se dau bătuţi şi că vor continua protestele. Anterior, Statele Unite şi Germania au cerut eliberarea lui Mursi, care este ţinut în prezent într-un loc necunoscut.
Mohamed Mursi a fost înlăturat de la putere pe 3 iulie de către Armată, după ce milioane de oameni au protestat faţă de regimul său.