Autostrada.md: Test drive cu Bentley Continental GTC pe drumurile din Moldova (VIDEO/FOTO)
Un exemplar din prima generaţie a modelului Bentley Continental, lansată în anul 2005, a fost testată de echipa autostrada.md pe drumurile din Moldova.
Maşina a fost produsă în anul 2009 şi se poate lăuda cu un nivel de echipare de top, dar şi cu pachetul Mulliner. Acesta subliniază şi mai mult eleganţa sportivei Bentley Continental, prin câteva elemente distincte, cum ar fi jantele, cusătura decorativă pe scaunele tapiţate cu piele. Doar pentru a căptuşi volanul cu piele este nevoie de 8 ore de muncă manuală!
Atenţia pentru detalii este foarte importantă pentru producătorul britanic. Drept dovadă, în habitaclu nu prea ai şanse să găseşti vreun element neacoperit cu piele sau lemn, nemaivorbind de plasticul, care şi el nu prea se vede pe aici. În schimb, majoritatea comenzilor sunt din aluminiu, un metal destul de rar întâlnit la modele de clasă premium.