Revista presei: Epidemia de holeră nu a determinat guvernul haitian să amâne alegerile prezidenţiale
Nici epidemia de holeră care a făcut până acum peste o mie de morţi, nici peste un milion de oameni rămaşi fără locuinţe după cutremurul devastator din 12 ianuarie, nu au reuşit să convingă guvernul haitian să amâne data alegerilor prezidenţiale, scrie astăzi Los Angeles Times.
Daily Mail informează că WikiLeaks intenţionează să facă publice alte aproximativ 3 milioane de documente ale guvernului american. Printre acestea se numără şi mii de evaluari şi aprecieri date politicienilor britanici, trimise la Washington de ambasada Statelor Unite la Londra. Premierul britanic David cameron a fost avertizat de ambasadorul american în Marea Britanie, că noile dezvăluiri ar putea afecta "relaţia specială" dintre cele două ţări.
Cotidianul informează că fumatul pasiv ucide anual peste 600.000 de persoane. Potrivit unui studiu publicat vineri în revista medicală britanică The Lancet, copiii sunt primele victime, deoarece nu pot să evite principala sursă de expunere - părinţii care fumează în casă.
Ria Novosti scrie azi că peste 50 de mii de filipinezi se pregătesc să fie evacuaţi din Coreea de Sud în Japonia. Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a discutat această problemă cu ambasadorul japonez în Manila şi a sugerat ca oamenii să fie evacuaţi înainte de exerciţiile militare comune cu SUA, care vor începe duminică.