Dacă vinzi conturi de Twitter câștigi 128.000 de dolari în zece luni DETALII
Nu trece o zi fără să nu primim mesaje de tip spam care ne invadează inbox-ul, cu persoane care vor să ne vândă conturi false de Twitter. Însă, se pare că există un motiv întemeiat pentru care unii oameni fac asta: este foarte profitabil, scrie blog.likeit.ro
James Clegg, care conduce o afacere de fake follower-i, a reușit să scoată un profit de nu mai puțin de 128 de mii de dolari în ultimele zece luni. Mai mult decât atât, el și-a dat demisia de la serviciul de contabil, asta pentru că veniturile din afacerea cu conturi false de Twitter mergea mult mai bine. James conduce 13 site-uri care vând conturi false, iar costul pentru 1000 de conturi false este de 11 dolari, având pe zi în jur de 100 de comenzi noi. Totodată, trebuie spus că James a angajat programatori din India care produc acești ’boți’. La fiecare 6000 de dolari primiți, profitul său este undeva la 2000 de dolari.
Aria de clienți este diversificată: de la corporații mari, la vedete în devenire și până la micile companii care vor să nu arate altora că dispun doar de 20-30 de follower-i.
Pe de altă parte, e bine de știut că achiziționarea sau comercializarea conturilor de Twitter este o încălcare a regulilor companiei rețelei de socializare. Dacă Twitter găsește aceste conturi false, le va șterge imediat.