15 proiectile explozive au fost descoperite într-o pădure din România
foto: isuvrancea.ro
15 proiectile explozive au fost descoperite, miercuri, în pădurea din satul Voetin, judeţul Vrancea, România. Proiectilele au fost observate iniţial de doi cetăţeni care traversau pădurea şi care au alertat autorităţile, anunță agerpres.ro.
Ajunşi la faţa locului, specialiştii pirotehnicieni au dezgropat două proiectile explozive calibru 85 mm.
În urma asanării terenului cu detectorul de metale, aceştia au mai descoperit: un proiectil exploziv calibru 47 mm, 10 proiectile explozive calibru 37 mm şi două proiectile explozive calibru 20 mm.
Muniţia descoperită a fost preluată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.