15.000 de euro pentru libertate. Un procuror şi un poliţist riscă ani grei de închisoare
Un procuror din cadrul Procuraturii de Circumscripţie Chişinău, un inspector principal al Inspectoratului de poliţie Ialoveni, precum şi trei condamnaţi vor compărea pe banca acuzaţilor pentru trafic de influenţă şi cumpărarea de influenţă. Dosarul în care aceştia figurează a fost expediat în judecată.
Potrivit actului de inculpare, procurorul din Procuratura de circumscripţie Chişinău ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din Curtea Supremă de Justiţie pe care îi poate convinge să aplice pedepse nonprivative de libertate în privinţa a trei bărbaţi, condamnaţi pentru corupere pasivă şi tîlhărie. Pentru asta, procurorul ar fi cerut 15.000 de euro, dintre care a primit prin intermediul poliţistului 10.000 de euro.
Cu toate acestea, indivizii au fost condamnaţi la închisoare, după ce judecătorii CSJ au respins recursurile avocaţilor acestora prin care se solicita "suspendarea condiţionată a pedepselor penale" faţă de cei trei.
Concomitent cu acţiunile procurorului, care afirma că are influenţă asupra judecătorilor, au fost documentate şi acţiunile ilegale ale poliţistului, învinuit de transmiterea către procuror a sumei de 10.000 de euro pentru "influenţarea magistraţilor".
La demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Procurorilor a suspendat procurorul din funcţie.
Fiind audiaţi, inculpaţii şi-au recunoscut vina integral, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei şi au solicitat examinarea cauzei în procedură specială.
Procurorul şi poliţistul se află în arest la domiciliu. În privinţa altor doi învinuiţi se execută hotărîrea instanţei de judecată de condamnarea cu închisoare pentru un termen de 5 ani şi în privinţa celui de-al treilea învinuit este aplicată măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara.
Procurorii anticorupţie, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, au aplicat sechestru în vederea încasării contravalorii mitei pe 10.500 euro şi 5.150 lei.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă o amendă în mărime de la 4.000 la 6.000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare în valoare de 6.300 lei.
- 800 de euro pentru a scăpa de armată. Doi bărbaţi din Bălţi, reţinuţi de CNA
- Preşedintele raionului Dubăsari, reţinut pe aeroportul Chişinău în timp ce se întorcea în ţară
- Un avocat din Cahul, reținut repetat pentru trafic de influență (VIDEO)
- S-au lăudat că pot influenţa deciziile unui judecător. Un bărbat şi o femeie din Ştefan Vodă, reţinuţi de CNA
- Un polițist, împușcat mortal de un student. MOTIVUL pentru care tânărul a tras din armă
- Alertă în Turcia: Un procuror, împuşcat în propriul birou