Sankt Petersburg este cel mai atractiv oraş din Rusia pentru turiştii străini
Dacă vă tentează Rusia ca şi destinaţie turistică, atunci alegeţi Sankt-Petersburgul. Fiind vizitată, în ultimul an, de aproape cinci milioane de turişti, capitala culturală a Rusiei a devenit cel mai atractiv oraş din ţară pentru vizitatorii străini, scrie presa rusă.
Ţarul Petru Întâi a fost cel care, acum 300 de ani, a pus prima piatră la temelia actualei metropole. Oraşul a fost edificat pe mlaştină, drept dovadă sunt şi cele 65 de râuri, care traversează capitala culturală a Rusiei. Mândri de oraşul lor, locuitorii Sankt-Peterburgului îl mai numesc Veneţia rusească. Totuşi, nu râurile şi podurile impresionaeză cel mai mult, ci muzeele.
Străinii sunt atraşi, în primul rând, de arhitectură. La începutul secolului al XVII-lea, Petru I a adus din Europa cei mai iscusiţi meşteri, pentru a construi oraşul, care au proeictat cele peste 600 de palate din Sankt Peterburg. Incluse în itinerarele agenţiilor de turizm, acestea aduc venituri de milioane.
Moldovenii pot ajunge la Sankt-Petersburg, inclusiv prin intermediul agenţiilor de turism din ţară. Ce-i drept, o bună parte dintre oferte sunt valabile doar pe timp de vară, perioada cunoscută pentru nopţile albe. Preţurile pentru următorul sezon nu au fost anunţate, deocamdată.