Mama lui Michael Jackson, la audieri: Fiul meu nu era un ciudat
Michael Jackson era bolnav şi nimeni nu i-a acordat ajutor. Declaraţia a fost făcută de mama starului pop, care a subliniat că fiul ei nu era un ciudat. Katherine Jackson, în vârstă de 83 de ani, a fost audiată în procesul contra companiei AEG Live, care pregătea viitoarele concerte ale vedetei.
Ea a mai spus că fiul său avea nevoie de îngrijiri medicale şi din partea altui doctor, decât Conrad Murray. Familia regelui muzicii pop a acţionat în judecată compania AEG Live, care pregătea turneul de 50 de concerte al acestuia. Asta pentru că a dat dovadă de neglijenţă, atunci când l-a angajat pe doctorul Murray.
Cel din urmă a fost găsit vinovat de uciderea involuntară a cântăreţului şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. Mama starului a comentat şi tentativa de sinucidere a fiicei acestuia, declarând că Paris a vrut să ajungă la tatăl ei.