Jucătorii Daciei îşi cheamă suporterii să susţină echipa în meciul retur cu Cernomoreţ Odesa (VIDEO)
Dacia şi Milsami sunt gata de meciurile retur din turul doi preliminar al Ligii Europei cu Cernomoreţ Odesa şi, respectiv, Şahtior Soligorsk. Conducerea cluburilor au anunţat preţurile biletelor pentru partidele de pe 25 iulie şi speră să fie cât mai mulţi suporteri în tribune.
Conducerea Daciei face tot posibilul pentru a aduce cât mai mulţi suporteri în tribunele stadionului Zimbru, la meciul retur cu Cernomoreţ din preliminariile Ligii Europei. Jucătorii Daciei au declarat că sunt gata să întoarcă rezultatul din prima manşă, când au pierdut cu 0-2.
Biletele pentru meciul din manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europei, dintre Dacia şi Cernomoreţ costă între 40 şi 180 lei. Totodată, şi conducerea clubului Milsami a anunţat preţul tichetelor pentru meciul din aceeaşi fază a competiţiei, cu Şahtior Soligorsk. Acestea costă între 25 şi 55 de lei.
Partida dintre Milsami şi Şahtior se va juca joi, cu începere de la ora 18.00 la Orhei. Meciul Dacia şi Cernomoreţ este programat în aceeaşi zi, de la ora 20 şi 15 minute, pe stadionul Zimbru, din Capitală.