"Am luat o singură măsură de precauţie". Cum se apără şeful Fisc după ce a fost ameninţat cu moartea
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, spune că a luat măsuri de siguranţă după ce a fost ameninţat cu moartea. Prisăcaru nu a vrut să dea prea multe detalii, dar a spus că s-a ocupat de sistemul de supraveghere video din cadrul instituţiei.
"Am făcut ca sistemul video să fie exploatat aşa cum trebuie. El lucra în alt regim. Dacă mergea cineva pe coridor nu înregistra. Am făcut să funcţioneze această supraveghere video şi în biroul meu. Asta este unica măsură de precauţie pe care am luat-o", a menţionat Prisăcaru, evitând să spună dacă şi-a luat bodyguard.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe la care şeful Fiscului a anunţat lansarea serviciului electronic pentru comanda on-line a formularelor tipizate de documente primare cu regim special. Potrivit lui Prisăcaru, acest serviciu propus de Fisc va micşora cheltuielile contribuabililor şi le va permite să nu piardă timp la ghişee. Totodată, şeful Fisc crede că acest serviciu va duce la diminuarea corupţiei în sistemul fiscal.
Comanda electronică poate fi făcută pe site-ul Fiscului, iar reprezentanţii instituţiei spun că pentru implementarea sistemului au fost cheltuiţi aproximativ 85 de mii de lei.
Publika.md aminteşte că şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a declarat că i s-a oferit mită, în valoare de 100 de mii de dolari,apoi a fost ameninţat cu moartea, după ce ar fi demascat o schemă frauduloasă, care ar fi adus prejudicii statului.
- Va respecta legea, dar şi ordinele. Vezi care sunt priorităţile noului şef al Fisc (VIDEO)
- Mitropolitul Vladimir, la întrevedere cu şeful fisc-ului. Despre ce au discutat cei doi
- Şeful Fisc, Ion Prisăcaru, a refuzat mită de 100.000 de dolari şi a fost ameninţat cu moartea
- Procuratura Anticorupţie reacţionează la declaraţiile şefului fisc-ului. Prisăcaru susţine că a demascat o schemă frauduloasă