Un tren a deraiat în Spania: 77 de oameni au murit, iar 143 au fost răniţi
Tragedie feroviară în Spania. Un tren de mare viteză a deraiat în apropiere de oraşul Santiago de Compostela, din nord-vestul regiunii Galicia. Bilanţul victimelor a ajuns la 77 de oameni, iar alţi 143 au fost răniţi. Deşi nu cunosc, deocamdată, cauzele accidentului, autorităţile exclud varianta unui atac terorist.
Contactaţi de Publika TV, reprezentanţii Ambasadei Republicii Moldova în Spania au declarat că nu ştiu deocamdată dacă printre victime sunt şi concetăţeni de-ai noştri.
Trenul de mare viteză a pornit de la Madrid şi urma să ajungă în oraşul Ferrol. Presa locală scrie că acesta s-ar fi deplasat cu o viteză între 100 şi 140 de kilometri pe oră, cu mult peste limita admisibilă pe acea porţiune de drum.
Toate cele 13 vagoane au deraiat înainte de a intra în staţia din Santiago de Compostela, lăsând garnitura într-un nor dens de fum. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi echipe de salvatori.
Sute de localnici au răspuns apelului autorităţilor şi au venit să doneze sânge la spitalele din oraş.
Potrivit companiei de stat Renfe, în tren erau 247 de persoane. Autorităţile au anunţat că numărul victimelor ar putea creşte. Tragedia s-a produs în ajunul unui renumit festival care are loc în regiune şi atrage sute de pelerini din întreaga lume.
"Toate evenimentele de la Festival au fost anulate, instituţiile de stat vor oferi informaţii familiilor victimelor", a anunţat primarul Curras Fernandez.
Acesta este unul dintre cele mai grave accidente produse în Spania în ultimii 40 de ani. Premierul Mariano Rajoy, care s-a născut în Santiago de Compostela, a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi urmează să efectueze, astăzi, o vizită la faţa locului. Papa Francisc a chemat la rugăciune pentru victimele şi familiile acestora.