Jucătorii şi antrenorul Daciei au anunţat că sunt capabili să elimine Cernomoreţ Odesa
Optimism maxim la Dacia! "Lupii galbeni" au declarat că sunt în stare să treacă de Cernomoreţ în ciuda rezultatului din primul meci. La antrenamentul oficial al echipei a fost prezent din nou "cel mai fidel suporter" al Daciei, Adlan Şişhanov, care a declarat că ucrainenii nu sunt cu nimic mai buni decât lupii lui Negrescu.
Chiar dacă au pierdut în primul meci cu 0-2, jucătorii Daciei sunt încrezători în forţele proprii şi au declarat că pot obţine victoria în returul cu Cernomoreţ.
La antrenamentul lupilor a fost din nou prezent Adlan Şişhanov. Înaintea meciului cu Teuta, fostul patron al Daciei a stat în tribune alături de Igor Dobrovolski, iar acum s-a aflat în compania vicepreşedintelui FMF, Mihai Anghel.
"Cernomoreţ a câştigat numai din motiv că în tribune au fost 22 de mii de oameni. Altceva mai bun la Cernomoreţ nu am văzut. Este adevărat, Dacia a jucat cu emoţii. Dar pe acest stadion mai multe echipe au cedat în faţa Daciei", a spus finanţatorul Daciei, Adlan Şişhanov.
De partea cealaltă, ucrainenii au declarat că au venit la Chişinău doar pentru calificare. "Nu contează cu ce scor se va termina meciul, 1-0, 2-0, 5-0, 0-0. Noi ne pregătim de un meci important şi nu ne interesează scorul din tur. Trebuie să jucăm la maxim", a conchis antrenorul Cernomoreţului, Roman Grigorciuk.
Returul dintre Dacia şi Cernomoreţ va avea loc astăzi, pe stadionul Zimbru din Chişinău, de la 20:15.