Cafeaua reduce riscul de sinucidere cu 50 la sută, potrivit unui studiu
Embed:
Cafeaua poate salva vieţi. Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, această licoare are capacitatea de a reduce riscul de sinucidere cu 50 la sută atât printre femei, cât şi printre bărbaţi.
Oamenii de ştiinţă americani susţin că depresia poate fi prevenită cu doar două ceşti de cafea pe zi. Efectul se datorează cafeinei, care acţionează nu doar prin stimularea sistemului nervos central, dar şi ca un antidepresiv uşor.
Astfel, substanţa contribuie la producerea unor neurotransmiţători din creier, ce creează o stare de bine organismului uman, precum serotonina, dopamina sau noradrenalina.
La studiu au participa 200.000 de persoane.