USM şi ASEM oferă cele mai mici preţuri de cazare în căminele studenţeşti
Tinerii care merg să-şi facă studiile la facultate, nu sunt originari din Capitală şi au venituri mai modeste sunt nevoiţi să locuiască în campusurile universitare. Taxa de cazare în căminele universităţilor de stat variază de la 1.200 de lei la peste 1.600 de lei pentru un an.
Universitatea Agrară din Moldova are rezervat câte un loc în cămin pentru fiecare student. Iar acesta trebuie să scoată din buzunar 1.670 de lei ca să achite taxa de czare pentru 10 luni.
"De cămin beneficiază absolut toţi studenţii. În primul rând studenţii din anul I, urmează studenţii orfani. Nu avem cazuri ca să nu-i cazăm pe studenţi", a declarat directorul Campusului de la Universitatea Agrară din Moldova, Radu Coşalâc.
Unii dintre studenţi preferă viaţa în cămin, chiar dacă asta înseamnă să împartă o cameră cu alţi colegi:
"În primul rând preţurile sunt mai accesibile, în al doilea rând cercul de prieteni pe care mi l-am făcut anul trecut este mai aproape".
"E mai bine să locuieşti la cămin. E linişte".
Alţii, însă, preferă să închirieze o locuinţă de la privaţi. "Atmosfera de cămin te plicitiseşte. E prea multă gălăgie. Dacă stai în chirie, ai condiţii mai bune şi e linişte", a spus un tânăr.
Cele mai mici preţuri de cazare în cămin le oferă Universitatea de Stat şi Academia de Studii Economice. Mai mulţi bani vor plăti pentru cazare studenţii de la Universitatea de Medicină şi Universitatea Agrară din Moldova.