Mecanicul "trenului morţii" din Spania, pus oficial sub acuzare pentru omor din imprudenţă
Embed:
Mecanicul "trenului morţii" din Spania a fost pus oficial sub acuzare pentru omor din imprudenţă. Jorge Fernandez Diaz, care s-a ales doar cu răni uşoare în accidentul de miercuri, este în custodia poliţiei, dar refuză să coopereze.
Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, este suspectat că a condus trenul cu viteză excesivă într-o curbă periculoasă. Potrivit presei locale, trenul avea 190 de kilometri la oră, dublu faţă de limita maximă.
Mecanicul, care are 10 ani de experienţă, a spus doar că a vrut să frâneze, însă nu a putut evita tragedia. Accidentul feroviar din Santiago de Compostela s-a soldat cu aproape 80 de morţi şi 130 de răniţi.