Zăpada a acoperit aproape toată Europa
Aproape peste tot în Europa a început iarna adevărată. Temperaturile au scăzut brusc, luni, iar mai multe ţări europene au fost acoperite de zăpadă.
Aeroportul Newcastle din nordul Angliei a fost închis timp de câteva ore, după ce stratul de zăpadă format în urma ninsorilor a atins 15 centimetri. Condiţiile meteorologice nefavorabile au perturbat transportul rutier, iar în Edinburgh unele aeroporturi au fost închise. Meteorologii au anunţat că în Marea Britanie, săptămâna aceasta, vor cădea ninsori abundente, însoţite de vânturi puternice, dar şi îngheţuri severe. În Scoţia, stratul de zăpadă a depăşit 50 de centimetri.
Mai multe regiuni din Franţa au fost, de asemenea, acoperite de o pătură albă, iar temperaturile sunt caracteristice mai mult pentru mijlocul iernii, decât pentru sfârşitul lunii noiembrie.
Cu toate acestea, astfel de temperaturi nu sunt o surpriză pentru Moscova sau Berlin. Europa de Est a fost, de asemenea, acoperită de zăpadă.
În Varşovia, dar şi în alte regiuni ale Poloniei a căzut prima ninsoare din acest an. Echipele poloneze de intervenţie au înregistrat şi câteva accidente rutiere. Viscolele au provocat întreruperi de energie electrică în unele regiuni din ţară, iar în oraşul Lublin, traficul a fost restricţionat.