Ce prezic astrele: Nativii din Vărsător, îndemnaţi să fie mai pozitivi şi să se odihnească mai mult
LEU: Din cauza oboselii, deveniţi irascibil şi nu reuşiţi să vă controlaţi. Riscaţi să aveţi discuţii aprinse cu cei din jur. Ca să nu vă îndepărtaţi prietenii, vă recomandăm să vă stăpâniţi impulsivitatea.
FECIOARĂ: Astăzi nu sunteţi într-o dispoziţie prea bună. Nu este exclus să aveţi o reacţie dură faţă de partenerul de viaţă. Vă sfătuim să vă schimbaţi atitudinea dacă nu doriţi să ajungeţi la o ceartă în toată regula.
BALANŢĂ: De dimineaţă aveţi tendinţa să fiţi excesiv de critic. Vă recomandăm să vă temperaţi, pentru că riscaţi să vă îndepărtaţi prietenii. După-amiază s-ar putea să primiţi veşti de la o rudă din altă localitate.
SCORPION: Nu reuşiţi să vă respectaţi programul din cauza unor evenimente neaşteptate. S-ar putea să aveţi musafiri sau să fiţi invitat la rude. Cu această ocazie, este posibil să aflaţi informaţii utile pentru a demara o afacere.
SĂGETĂTOR: Nimic nu vă este pe plac şi aveţi impresia că cei din jur vă neglijează. Această atitudine riscă să vă creeze probleme la serviciu şi în relaţiile cu persoana iubită. Vă sfătuim să evitaţi certurile.
CAPRICORN: Dimineaţa, o serie de evenimente neaşteptate vă împiedică să vă respectaţi programul. Nu este un moment bun pentru afaceri, întrucât s-ar putea să suferiţi un eşec care să vă descurajeze.
VĂRSĂTOR: Traversaţi o perioadă mai dificilă şi aveţi impresia că nu vă reuşeşte nimic. Faptul că aţi investit o sumă serioasă într-o afacere nerentabilă vă afectează starea de spirit. Încercaţi să fiţi mai pozitiv şi să vă odihniţi mai mult.
PEŞTI: Dedicaţi mai mult timp serviciului. Din acest motiv, relaţia cu partenerul de viaţă poate deveni destul de încordată. Spre seară, sunt şanse să fiţi invitat la o petrecere. Nu căutaţi pretexte pentru a vă eschiva!
BERBEC: Aveţi soluţii originale pentru orice problemă şi sunteţi apreciat de colegi şi de partenerul de viaţă. Profitaţi de acest context favorabil şi finalizaţi proiectele începute mai demult.
TAUR: Intervin mereu lucruri neprevăzute, aşa că vă sfătuim să nu vă faceţi un program foarte strict. S-ar putea să aveţi de făcut câteva drumuri scurte în interes personal, spre nemulţumirea partenerului de viaţă.
GEMENI: Aveţi tendinţa să vă enervaţi foarte usor şi să reacţionaţi impulsiv faţă de cei din jur. Fiţi mai temperat pentru că riscaţi sa supăraţi persoane apropiate! Astăzi nu vă recomandăm să vă ocupaţi de afaceri.
RAC: Dimineaţa, s-ar putea să fiţi nervos din cauza unei discuţii în contradictoriu cu un partener de afaceri. Nu vă faceţi griji! După-amiază, situaţia revine la normal. Ar fi bine să ţineţi cont de sfaturile unei femei mai în vârstă.
- HOROSCOP: Ce fel de ŞEF eşti, în funcţie de zodie
- Astrele îţi prezic talentul. Află AICI care sunt aptitudinile tale, în funcţie de zodie
- Ce prezic astrele: Nativii din Scorpion, îndemnaţi să nu ia decizii pripite
- Horoscopul pentru 2 iulie. Află ce prezic astrele
- Balanţele sunt într-o formă intelectuală deosebită. Ce mai prezic astrele pentru ziua de 15 iulie
- Ce prezic astrele pentru ziua de 16 iulie