Un soldat american care a furnizat date secrete site-ului WikiLeaks, a fost găsit vinovat şi riscă până la 154 de ani de închisoare
Embed:
canal tv
Soldatul american Bradley Manning, care a fost principala sursă de informaţii pentru site-ul WikiLeaks, a fost condamnat pentru scurgere de date secrete, considerată cea mai mare din istoria SUA. Totuşi, Manning a scăpat de cea mai gravă cuzaţie, că ar fi ajutat inamicul.
În următoarele ore va fi anunţat exact câţi ani va sta militarul după gratii. Manning a fost găsit vinovat pentru celelalte 21 de capete de acuzare, cu o posibilă pedeapsă ce însumează 154 de ani de puşcărie.
Militarul a transmis aproximativ 700.000 de documente militare şi diplomatice site-ului WikiLeaks, pe când era analist în cadrul serviciilor de informaţii în Irak.