Autorităţile ruse analizează două posibile cauze ale incendiului izbucnit la Turnul "Ostankino"
Autorităţile analizează două posibile cauze ale incendiului izbucnit aseară la Turnul de Radio şi Televiziune "Ostankino" din Moscova. Potrivit datelor preliminare, fie a fost vorba despre o defecţiunie la cablurile electrice, fie nu s-a respectat procesul tehnologic la vopsirea unor decoraţiuni.
Focul a izbucnit anume în departamentul de pregătire a decoraţiunilor artistice şi a fost lichidat în mai puţin de o oră. Mai bine de 30 de echipaje de pompieri au participat la operaţiunilede stingere a flăcărilor, care s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Peste o mie de persoane au fost evacuate din clădire, iar din fericire nimeni nu a avut de suferit.
Administraţia instituţiei a precizat că activitatea televiziunii publice nu a fost afectată. Cauza exactă a producerii incendiului urmează să fie anunţată astăzi.