Ciclistul Erik Zabel a fost concediat de Katiuşa
Zile negre pentru ciclistul Erik Zabel. După ce a recunoscut că a folosit substanţe interzise şi perfuzii de sânge, ciclistul german a fost concediat de Katiuşa, echipă unde activa ca antrenor.
Chiar dacă dezvăluirile nu au nicio legătură cu activitatea actuală a fostului sprinter, conform comunicatului de pe site-ul oficial al echipei, concedierea neamţului este o consecinţă a politicii antidoping pe care o are Katiuşa, aceasta fiind membră a "Mişcării pentru un Ciclism credibil".
Ciclistul, în vârstă de 43 de ani este, de asemenea, prezent în raportul comisiei de anchetă a Senatului francez pentru lupta contra dopajului, ca fiind unul dintre cei s-au dopat cu EPO în Turul Franţei din 1998. Cu câteva zile în urmă, Zabel a demisionat din postul deţinut în cadrul Consiliului Uniunii Internaţionale de Ciclism.