Propune cel mai bun slogan pentru turismul din Moldova şi câştigă un premiu
Agenția Turismului iniţiază concursul "Cel mai bun slogan pentru turismul din Republica Moldova".
Scopul urmărit este de a identifica cel mai reușit slogan care va acompania logo-ul turistic al Republicii Moldova în activitatea de promovare pe plan internațional (expoziții, internet, materiale promoționale).
Sloganul trebuie să fie scurt (3-5 cuvinte), preferabil în limba engleză, ușor de reținut și să facă apel la publicul larg. Concursul se va desfăşura în perioada 01.08.2013 – 15.08.2013, iar câștigătorul va beneficia de o cină pentru două persoane la hotelul Jolly Alon.
Propunerile urmează a fi expediate prin e-mail, la adresa [email protected], însoțite de informații privind participantul (nume/prenume/nr. de telefon). Rezultatul concursului va fi făcut public prin intermediul site-ului oficial al Agenției Turismului www.turism.gov.md.