O universitate din Moldova admite la studii şi tinerii care au picat BAC-ul. Rectorul instituţiei confirmă informaţia
Ultima zi de depunere a actelor pentru admiterea în universităţi a scos la iveală şi abateri de la regulamentul de înscriere. Unele instituţii de învăţământ superior admit la studii şi tinerii care nu au susţinut examenul de bacalaureat.
Publika TV a realizat un reportaj cu o cameră ascunsă de la Comsia de admitere din cadrul ULIM. Membrii comisiei au confirmat că tinerii care nu au susţinut BAC-ul sunt acceptaţi în anul I de studii în cadrul unui aşa-numit curs de iniţiere. Reprezentanţii comisiei susţin că înscrierea poate fi făcută la toate facultăţile, iar studiile se fac alături de ceilalţi studenţi. Taxa pentru acest curs este de 4500 de lei. Potrivit comisiei, după primul an de studii, tinerii vor susţine repetat examenul de BAC şi vor putea fi înmatriculaţi în anul I.
"Ea este admisă ca la cursuri de iniţiere, ea nu este admisă în anul I bacalaureat şi nici şcoală generală. Adică, ea este la cursuri cu orientare profesională. Depune la oricare facultate vrea, nu achită suma totală, achită doar 4.500 de lei. Nu poate să meargă mai departe la anul doi, pentru că nu are diplomă de bacalaureat de anul acesta. Deci, vara susţine bacalaureatul acolo unde învaţă şi al anul viitor vine iar în anul întâi", a declarat un reprezentant al comisiei de admitere.
Solicitat de Publika TV, rectorul ULIM, Andrei Galben, a negat iniţial că absolvenţii care au picat bacul sunt înscrişi la universitate. După ce reporterii noştri l-au anunţat că deţin imagini, care confirmă acest lucru, Andrei Galben a confirmat existenţa cursului de iniţiere însă a refuzat să explice ce presupune acesta.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că înscrierea la studii superioare a candidaţilor care au picat examenul de bac este interzisă. "Cei care nu au situaţia încheiată la treapta de liceu nu pot fi înscrişi la studii superioare de licenţă, ciclul I. Este o derogare crasă de la legea învăţământului. Sub nicio formă aceşti candidaţi nu se pot regăsi în grupe deja de formare profesională", a declarat Loretta Handrabura, viceministrul Educaţiei.
Loretta Handrabura a mai spus că universităţile pot desfăşura cursuri de pregătire. Doar că acestea trebuie să se desfăşoare separat de cele ale studenţilor din anul întâi.
- ATENŢIE! Termenul de depunere a dosarelor pentru admiterea în universităţi a fost extins
- De astăzi, tinerii din Republica Moldova pot depune dosarele pentru studii în România
- Admiterea la studii peste Prut: Absolvenţii moldoveni din sudul ţării îşi pot depune de astăzi dosarele la Universitatea "Bogdan-Petriceicu Hasdeu" din Cahul